sâmbătă, 16 octombrie 2010

retzeta impotriva singuratatii din tine

Ştiu cât de greu ţi-a fost în ultimul timp,
de mine nu ai unde să ascunzi realitatea din tine.
Am auzit când ai bătut, dar nu ţi-am deschis,
am văzut şi ce ai cerut, dar nu ţi-am dat,
Am adulmecat întrebarea ce îţi chinuia mintea,
dar am tăcut, la timp.

Această atitudine îmi este dictată de educaţia primită,
pe cât de simplă, pe atât de sofisticată
ce mă obligă să te iubesc ca pe mine însămi,
aşa că, nu mă acuza că sunt mereu alături de tine,
că trăiesc cu tine şi că te iubesc!

M-au dresat aproximativ bine. Teoretic, ştiu ce am de făcut
şi aplic formula clasică
a toleranţei şi iubirii aproapelui:
mă înduioşează retardaţii şi bătrânii,
adun gunoaiele altora de pe stradă
şi lustruiesc zilnic oglinda bunei-cuviinţe,
scuipând pe ea.

Singura slăbiciune ce mi-o asum este că de la o vreme
au început să mă înfricoşeze copiii şi timpul.
Dar, ce pretenţii poţi avea de la o persoană cu o educaţie altoită,
un copil-pionier al patriei
în care dascălii sădeau dimineaţa răsadul dragostei pentru un mândru conducător,
iar seara, bunica mă ducea să mă închin în versul vecerniei, lui Dumnezeu – şi El, nevăzut!

Două zeci de ani am primit cuminte împărtăşanie dublă,
din ambrozia infinită a puterii divine
şi din mlaştina abisală a puterii politice.
Din prima împărtăşanie port întrebarea
de ce Dumnezeu are sângele acru?,
iar din a doua,
de ce un om puternic are nevoie de mine?

Copilării, am spune acum, plictisiţi de retorică şi spoturi publicitare,
asaltaţi voios de copii ce spun lucruri trăznite!...
dar, aceste întrebări m-au catapultat definitv din zona puterii şi a şansei.

Ştiu atât de bine să stau în genunchi
şi atât de uşor să mă lepăd de mine, încât -
şi spun asta fără să mă laud -,
pot mânca în genunchi,
pot dormi în genunchi,
pot gândi, fără a simţi durerea şi inutilitatea gândurilor;
pot chiar să mă apăr stând în genunchi...
Câte care nu s-au răsturnat!

Îţi dai seama că în aceste condiţii îmi este imposibil să mă iubesc,
pentru că pur şi simplu nu mă înţeleg.
Port pe cerul gurii gustul amar al sângelui lui Dumnezeu,
iar pe ochi un vâl pâclos de mireasă a minciunii.
În mine există, în proporţii egale,
complexul lui Cain şi vocaţia lui Abel.

Nu-ţi fie frică să vorbeşti cu mine, nu mă ocoli!
Observ că avem cel puţin o pasiune comună – lectura,
dependenţa de cuvinte legate între ele,
şir de poveste,
stoluri de minciuni.

Dă bine să discuţi pe marginea unei cărţi cu fundul
pe o buturugă. nu-i aşa?
O astfel de discuţie ne poate lega, cel puţin preţ de câteva cuvinte.

Port această credinţă, pentru că-mi este imposibil
să nu observ setea ta de cunoaştere:
devorezi tomuri întregi ca un malaxor stricat,
răsfoieşti cu lăcomie nedisimulată sute, mii de pagini, tipărite sau virtuale,
în speranţa descoperirii formulei abracadabrice.

În general, creezi bună dispoziţie prin înţelepciunea
cu care spargi perseverent coduri la seifuri goale.

În urmă cu ceva timp, ai fi jurat că suntem identici.
Făceam la fel, până când paşii şi viaţa m-au dus într-o grădină
ce părea a nimănui,
dar în care am avut şansa să privesc copacii de aproape,
atât de aproape, încât am reuşit să eliberez din scoarţă-n scoarţa lor,
povestea mea.

Aşa am aflat că zborul nu înseamnă să te înalţi,
cât să te opreşti la timp din prăvălire.

M-am oprit şi am scris anume pentru tine,
deoarece am pretenţii de la un om care caută esenţa.
Nu-ţi fie frică, sunt lângă tine, aşa cum ţi-am promis,
chiar dacă asta înseamnă că eşti singur...

Doar aşa, ferit de împărtăşanii false, descoperi zborul,
planând asupra tuturor
şi
deasupra normelor lor neomeneşti.

Eşti liber!

Alchimia in alegoriile biblice

În hermeneutica alchimică se găsesc numeroase şi interesante alegorii, mai mult sau mai puţin forţate, inspirate de scrierile sfinte.



Una din ele îl are ca personaj principal pe Moise, considerat unul din cei mai vechi magicieni şi alchimişti, el cunoscând secretul aurului potabil întrucât a reuşit să facă din viţelul de aur băutură pentru poporul infidel lui Dumnezeu.

Alt episod îl are ca protagonist pe Iosif, mai exact momentul aruncării şi scoaterii acestuia din fântâna părăsită, reprezentând în fapt alchimic intrarea şi ieşirea materiei din vasul alchimic, asemănătoare cu înghiţirea şi revenirea lui Iona din pântecele chitului uriaş, iar lanţul de alegorii culminează cu punerea şi învierea lui Christos în mormânt...

Masacrul inocenţilor de către Irod este o alegorie a stadiului nigreno, iar cele trei daruri aduse de magi - aur, smirnă şi tămâie – îşi au echivalentul în cele trei principii paracelsiene – Sare, Mercur şi Sulf.

Se subînţelege că orice menţionare a pietrei în Biblie, atrage atenţia alchimiştilor spre comentarii. Lucrări ca “Aurora Consurgens” atribuită lui Toma dAquino conţine o interpretare alchimică a “Cântării Cântărilor”, “Aureum seculum redivivum” din colecţiaMusaeum Hermeticum conţine interpretări fantezist-alchimice ale unor relatări biblice, iar în “Symbola aurea mensae duodecim nationum” a lui Maier întâlnim alegorii şi analogii similare: Fecioara alăptând (cibatio), Naşterea Domnului – naşterea Pietrei, Patimile (sublimatio), Moartea (nigreno) şi Învierea (rubedo).

Dicţionar:

Cibatio – operaţie alchimică de “hrănire” a Rebisului prin adăugarea “laptelui de fecioară”. Cohobaţie. Imbibiţie.

Lac Virginis (lat. Lapte de fecioară) – Lichid ce conţine esenţa tinctorială în stare pură. Alimentul necesar Rebisului: mercur ordinar sau apă mercurială. Alkahest. Suspensie de acetat bazic de plumb.

Nigreno – faza neagră sau primul stadiu al Operei. Materia neagră din vasul alchimic, semn al putrefacţiei. Faza “morţii” alchimice, a descompunerii în elemente, dominată de Saturn.

Rebis (lat. Act/fapt/lucru dublu) – Piatra filozofală rezultată din unirea Sulfului cu Mercurul, a Regelui cu Regina, Masculinului cu Femininul. Unitatea androgină, punct de plecare şi întoarcere a principiilor dualiste, contrare, figurate ca bărbat şi femeie. Mercurul filosofal rezultat al conjuncţiei alchimice, paradoxala fiinţă: nici bărbat, nici femeie, dar în acelaşi timp şi bărbat şi femeie. Materia la faza de albedo.
Rubedo – Faza roşie, al treilea şi ultimul stadiu la obţinerea Lapisului. Cu alte cuvinte înroşirea compostului ce consemnează maturarea Mercurului filosofic. Acestă fază este dominată de Soare, de Aur.
Sublimatio – Purificare. Materia subtilă/volatilă sublimează şi tinde să se ridice, în vas rămânând materia terestră/grosieră/solidă.

Omar Khayam si banul de foc

Soarele, încă fierbinte la ora asfinţitului, coboară adormit în casa-cuptor de la capătul lumii, aruncând snopi caramel de lumină pe străduţele întortocheate ale Neishaburului, oraşul clădit de Allah în provincia Khorasan din nordul Iranului. Fiind încă zi, nimeni nu se încumetă să lupte cu paiele şi lăncile de foc căzute din carul astrului. Oamenii stau ascunşi în venele subterane ale oraşului devenite redute sub scut răcoros în lupta inegală cu strălucitorul Maghrib. Din astfel de locuri, ascunse de perdele grele şi parfumate, se aud doar şoapte şi bolboroselile înfundate ale narghilelelor. Niciun suflet - nici de om, nici de dobitoc - nu străbate aşezarea.



Când, deodată, un turban sparge tabloul cu ornamente orientale, aducând în peisaj o pată de culoare, turcoaz, o mişcare împleticită de paşi şi o voce răguşită ce aduce de ştire că Omar Ghiyat at-Din Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam iar a căzut în păcat, uitând cuvintele lui Allah Preaînaltul: “Ei te întreabă despre vin şi despre maysir. Spune: «În amândouă este mare păcat şi sunt şi unele foloase pentru oameni, dar în amândouă păcatul este mai mare decât folosul»!” (Al-Baqara : 219)

Omar agită aerul din jurul său cu mişcări ample ale mâinilor. Dirijează orchestre invizile de îngeri care îl înconjoară des-cântându-i legile sfinte, şi cărora le răspunde în legea omenească:


“Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi, ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea. 
Îmi apartin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!”
Dar îngerii nu îi dau pace. Sunt îngeri sau demoni? Dacă din fiecare bob de strugure zdrobit s-a lepădat din coaja lui şi-un demon? Dar, dacă pe lângă firul de nectar ademenitor şi sprinten, s-au prelins în lume armate demonice? Şi dacă e aşa, câţi demoni ar sta acum, cocoţaţi sau ascunşi în turbanul lui Omar, ca într-un palat regal? Sute şi mii: negri, albi, rosé, cu ochi triunghiulari, cozi catifelate şi copite dulci.

Întinde mâinile să prindă unul, măcar, să-l pupe-n bot, dar toţi sar şi dispar, apoi apar şi-l trag pe bătrânul Omar din colţul umbros al străzii sub banul fierbinte de pe cer spre care, cu ochii larg deschişi, se apucă să strige:

“Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul,
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi dupa-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi-o să plecăm ca vântul. 
Te chinuieşte gândul că faci mereu păcate.
Din orice bucurie o vină ţi-ai făcut.
E fără rost tristeţea, Khayyam, căci după moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut. ”

Nici demoni, nici oameni şi nici îngeri, nici însuşi El, Allah, nu-l pot înspăimânta! Motivul este lesne, Omar iubeşte, iar paşii lui împleticiţi, pe drumul către ea porniră. Este stăpânul lumii, ca orice îndrăgostit!

"Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima firavă,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Allah otrava.

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! În asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară..."

Oraşul se roteşte-n Univers, asemeni unui derviş, sau inima în pieptul lui Omar dansează? Sub soarele pornit spre somn, poetul cade în genunchi, râzând. Nu-i pasă de nimic, decât de faptul că moartea-i e departe, ca iubita:

“Puţină apă şi puţină pîine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine.”

Tărăboiul de pe stradă adună repede oamenii amorţiţi în jurul înţeleptului nebun. Atâta grijă nici de fiii lor nu au, ca de acest bătrân a căror vorbe, puţini le desluşesc. Doi vlăjgani, negustori de cafea, sar de după tarabă şi-l ridică pe Omar, care se luptă acum cu soarele, cu praful, cu iubirea, cu demoni şi alcool, dar şi cu doi netrebnici care nu-i dau pace şi cărora la rândul lor, le strigă:

“Să-ţi faci puţini prieteni, din tine nu ieşi,
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge!
Când ţi se întinde-o mână, 'nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că, poate, te va lovi-ntr-o zi!”

Lumea se strânge, uitând de lupta cu Maghrib, care-i departe, acum, pe când Omar, doar la doi paşi... Ochi negri, curioşi, fără astâmpăr, caută turbanul turcoaz în mulţimea răsărită din pereţi. Da, iată, înţeleptul îşi face loc, dar între el şi oameni o altă lume vine, lumea ideilor ce ţine, orice poet departe de cetate!

Sfârşesc aici povestea. Beţia de cuvinte-i boală grea, cine să ştie asta?! Uitaţi-vă la mine, mă-mbăt cu apă rece, doar recitind catrene... Dar nu îmi pasă, Omar e lângă mine, şoptindu-mi la ureche:

“De moarte nu mi-e teamă...
Prefer fatalitatea acestea, celeilalte, de a mă fi născut...
Viaţa, ce-i, un bine?! Dar eu nu le-am cerut!
Păstrează-ţi, Doamne, darul şi inutilitatea!”

Cele 12 simptome ale Devenirii întru definire








1. Corpul manifestă durere şi suferinţă, mai ales în zona cefei, a umerilor şi a spatelui. Acesta este rezultatul schimbarilor intense ce apar la nivelul ADN-ului, pe măsura ce “Matricea lui Christos” se trezeşte din interior. Durerile vor trece.

2. Sentimentul de profundă tristeţe interioară, fără nici un motiv aparent. Îţi eliberezi trecutul (din această viaţă şi din celelalte), şi aceasta este cauza sentimentului de tristeţe. Această experienţă este similară cu cea pe care o ai atunci când te muţi dintr-o casă în care ai trăit foarte mulţi ani în alta nouă. Oricât de mult ţi-ai dori să te muţi în casă nouă, există totuşi o tristeţe legată de lăsarea în urmă a amintirilor, energiei şi experienţei acumulate în vechea casa. Tristeţea va trece. 

3. Plângi fără nici un motiv aparent. Motivaţia este similară cu cea anterioară. Este bine şi sănătos să lăsaţi lacrimile să curgă. Ajută la eliberarea vechilor energii din interior. Şi aceasta va trece...

4. O schimbare bruscă a locului de muncă sau a carierei. Un simptom foarte comun. Pe măsura ce tu te schimbi, lucrurile din jurul tău se schimbă şi ele. Nu-ţi pune problema să găseşti locul de muncă sau cariera perfecta chiar acum. Şi aceasta va trece.
Te afli în tranziţie, şi poate că vei schimba mai multe locuri de muncă până când te vei stabili la unul care se va potrivi pasiunii tale.

5. Retragerea din relaţiile cu familia. Tu eşti conectat cu familia biologică prin intermediul vechii karma. Când ieşi din ciclul karmic, legăturile din vechile relaţii sunt eliberate. Pare ca şi cum vă îndepărtaţi de familie şi prieteni. Şi aceasta va trece.
După o perioadă de timp, vei crea o nouă relaţie cu ei, dacă se potriveşte să fie. Totuşi, relaţia se va baza pe noua energie, fără legăturile karmice.

6. Obişnuinţe ciudate de somn. Este posibil sa te trezeşti în timpul multor nopti între 2:00 şi 4:00 AM. Multă muncă se petrece în interiorul tău, şi asta te face să te trezeşti pentru a lua o “gura de aer”, “a face o pauza”. Nu te îngrijora. Dacă nu poti să adormi, ridică-te şi meştereşte ceva, decât să stai în pat, îngrijorat. Şi aceasta va trece.

7. Vise intense. Aceasta poate include vise despre bătălii şi războaie, urmăriri sau monştri. Pur si simplu eliberezi vechile energii din interior, şi aceste energii ale trecutului sunt simbolizate prin războaie, bătălii, fuga pentru a scapa, sau oameni ciudaţi. Şi aceasta va trece. 
8. Dezorientare fizică. Uneori te simti foarte dezrădăcinat. Vei fi “provocat spaţial” de sentimentul că nu eşti în stare să fii cu ambele picioare pe pământ, sau că te afli între două lumi. Pe măsură ce experimentezi tranziţia către noua energie, corpul tău s-ar putea să rămână în urmă. Petrece mai mult timp în Natură, pentru a împământeni noua energie din interior. Şi aceasta va trece.

9. O “autoconversatie” mărită. Te vei trezi vorbind cu tine însuţi mai des. Dintr-o dată vei realiza că ai pălăvrăgit cu tine însuţi în ultimele 30 de minute. Apare un nou nivel de comunicare, care se instalează în interiorul fiinţei tale, şi autoconversaţia este doar vârful icebergului acelei comunicari. Conversaţiile se vor înteţi, şi vor deveni mai fluide, mai coerente şi introspective. Nu ai înnebunit, esti doar Shaumbra care se mişca spre noua energie.

10. Sentimente de singuratate chiar şi în compania altora. S-ar putea să te simti singur şi desprins de ceilalţi. S-ar putea să ai dorinţa să fugi de grupuri şi multimi. Ca Shaumbra, tu mergi pe o cale sacră şi solitară. Pe măsură ce sentimentul de singurătate îţi crează anxietate, devine mai dificil să relaţionezi cu alţii. Sentimentele de singurătate sunt, de asemenea, asociate cu faptul că Ghizii tăi au plecat. Au fost cu tine în toate călătoriile tale, pe parcursul tuturor vieţilor tale. Este timpul ca ei să se îndepărteze, ca să-ţi umpli spaţiul cu propria divinitate. Şi aceasta va trece. Golul din interior va fi umplut cu dragostea şi energia propriei conştiinţe christice.

11. Lipsa pasiunii. S-ar putea să te simţi total lipsit de pasiune, cu o foarte mică dorinţă sau chiar fără dorinţa de a face ceva. Este bine, aceasta este o parte a procesului. Acordă-ţi timp şi stai. Nu te lupta cu asta, pentru că şi aceasta va trece. Este similar operaţiunii de rebootare a calculatorului. Este nevoie să fie deconectat un timp pentru a instala noul şi sofisticatul software, sau în acest caz noua energie a matricei lui Christos.

12. O dorinţă profundă de a merge Acasă. Aceasta este, poate, cea mai dificilă şi provocatoare dintre condiţii. S-ar putea să experimentezi o profundă şi compleşitoare dorinţă de a părăsi planeta şi de a te reîntoarce Acasă. Acesta nu este un sentiment de “sinucidere”. Nu este bazat pe furie sau frustrare. Nu vrei să faci un spectacol sau o drama din asta, pentru tine sau pentru alţii. Este o parte tăcută a ta care îşi doreşte să meargă Acasă. Cauza principală este foarte simplă. Ţi-ai completat ciclul karmic, ţi-ai completat contractul pentru această viaţă. Eşti pregătit să începi o nouă viaţă în timp ce eşti încă în corpul fizic actual. În timpul acestui proces de tranziţie, ai amintiri interioare despre cum este să fii pe partea cealaltă. Eşti pregătit să te înscrii pentru un nou tur de îndatoriri aici pe Pământ? Eşti pregătit să îţi asumi provocările intrării în Noua Energie? Da, într-adevăr, ai putea merge Acasă chiar acum, dar ai bătut atâta drum până aici, şi după multe, multe vieţi anterioare, ar fi păcat să pleci înainte de sfârşitul filmului. Şi, pe de altă parte, Spiritul are nevoie de tine aici pentru a-i ajuta pe alţii în tranziţia lor către Noua Energie. Ei vor avea nevoie de un ghid uman, ca şi tine, care ai pornit în călătoria de la vechea energie, la noua energie. Calea pe care mergi acum îţi oferă experienţa care te face capabil să devii un Profesor pentru Noul Om Divin. Chiar dacă, uneori, călătoria ta poate să pară întunecată şi solitară, aminteşte-ţi că nu eşti niciodată singur!

TREC

Mâinile, stinghere, caută prin gratiile încleştate în zidul rece, Lumina. Se încălzesc? Cer? Îmi pasă? M-am obişnuit să te caut în lumea ta, aşa cum în alte vieţi te căutam în temniţele condamnaţilor la moarte sau în azilele ancorate în bolile grele ale minţii.
Trec pe lângă singura fereastră a vieţii tale, dar nu ai forţa? curajul? să strigi după mine. Te limitezi în a mă aştepta, ca şi când prezenţa mea condiţionează Răsăritul, însă...
Mâna dreaptă, stingheră, se iţeşte în lumină şi duce în căuşul ei o parte de cer irisului stâng, o fărâmă de senin. Cel puţin, azi, vom avea ochii albaştri!...
Trec, n-am să intru în chilia ta şi nici n-am să-mi încleştez genunchii în pământ ca tu să te strângi ghem în braţele mele. Voi toarce, altcândva, din caierul aspru al inimii tale, aşa că, azi, rămâi cu tine, sub bolta rece a eremitului.