Mâinile, stinghere, caută prin gratiile încleştate în zidul rece, Lumina. Se încălzesc? Cer? Îmi pasă? M-am obişnuit să te caut în lumea ta, aşa cum în alte vieţi te căutam în temniţele condamnaţilor la moarte sau în azilele ancorate în bolile grele ale minţii.
Trec pe lângă singura fereastră a vieţii tale, dar nu ai forţa? curajul? să strigi după mine. Te limitezi în a mă aştepta, ca şi când prezenţa mea condiţionează Răsăritul, însă...
Mâna dreaptă, stingheră, se iţeşte în lumină şi duce în căuşul ei o parte de cer irisului stâng, o fărâmă de senin. Cel puţin, azi, vom avea ochii albaştri!...
Trec, n-am să intru în chilia ta şi nici n-am să-mi încleştez genunchii în pământ ca tu să te strângi ghem în braţele mele. Voi toarce, altcândva, din caierul aspru al inimii tale, aşa că, azi, rămâi cu tine, sub bolta rece a eremitului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu